FINANȚARE. Țăranii și fermierii români, dar și alte categorii de lucrători în agricultură au bani asigurați de la Guvern. O altă Hotărâre de Guvern vizează angajarea tinerilor

FINANȚARE. Țăranii și fermierii români, dar și alte categorii de lucrători în agricultură au bani asigurați de la Guvern. O altă Hotărâre de Guvern vizează angajarea tinerilor
Țăranii și fermierii români, dar și alte categorii de lucrători în agricultură au bani asigurați de la Guvern
Publicat: 01/05/2020, 10:36

Executivul Orban a aprobat joi, 30 aprilie 2020, prin Hotărâre de Guvern, plafoanele alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal, plafonul maxim aprobat fiind de 85,5 de milioane de euro sau echivalentul a 406,12 milioane de lei.

„Şi pentru agricultura românească, şi pentru ţăranii şi fermierii români care în această perioadă se confruntă cu consecinţele secetei pedologice extreme, Guvernul a adoptat (…) măsuri de sprijin. Aş începe cu prima, care se referă la hotărârea privind plafoanele alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal”.

„Plafonul maxim aprobat a fost de 85 de milioane de euro, iar beneficiarii sunt 41.000 de fermieri care activează în sectorul vegetal şi care au accesat aceste măsuri de sprijin. Vreau să fac aici o precizare: anul trecut, la 1 august, fostul Guvern a comunicat Comisiei plafoane care au nemulţumit mult pe multe categorii de fermieri.

„Am revenit asupra acestei decizii, am comunicat Comisiei şi am primit aprobarea să rearanjăm aceste plafoane, astfel încât să creăm, pe de o parte, echitate, dar, în acelaşi timp, profitabilitatea celor care lucrează în sectoarele respective”, a precizat ministrul Agriculturii, Nechita-Adrian Oros, la finalul şedinţei de guvern.

18,7 milioane euro doar pentru sfecla de zahăr!

Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Agriculturii, plafoanele aferente fiecărei măsuri de sprijin cuplat în sectorul vegetal sunt distribuite astfel: 33,43 milioane de euro pentru soia; 16,35 milioane de euro pentru lucernă; 440.000 euro pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe şi fasole boabe; 102.130 euro pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră; 4,902 milioane de euro pentru orez; 840.000 euro pentru sămânţă de cartof; 131.760 euro pentru hamei; 18,752 milioane de euro pentru sfeclă de zahăr; 1,190 milioane de euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp; 9.340 euro pentru castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp; 6,316 milioane de euro pentru legume cultivate în sere şi solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză şi vinete pentru consum în stare proaspătă; 510.000 euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireşe, vişine, caise şi zarzăre; 2,523 milioane euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.

Cuantumul pe unitatea de măsură pentru fiecare tip de sprijin cuplat în sectorul vegetal se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor aferente măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal menţionate mai sus la suprafeţele eligibile pentru anul 2019.

„Menţionăm că transferurile de fonduri între măsurile de sprijin cuplat s-au realizat astfel încât, în cazul culturilor care nu au atins limita de suprafaţă notificată, cuantumul pe unitatea de măsură să asigure profitabilitatea”, au precizat vocile autorizate ale MADR.

Plăţile pentru măsurile de sprijin cuplat în sectorul vegetal se efectuează în lei, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2019.

Angajări în agricultură

În aceeași ședință de Guvern fost aprobată și o Hotărâre care priveşte Programul pentru angajarea tinerilor în agricultură, piscicultură şi industria alimentară.

„Este un program care vine în sprijinul fermierilor şi al celor care activează în agricultură şi în industria alimentară care doresc să angajeze tineri, iar statul oferă un sprijin lunar în funcţie de situaţia tinerilor angajaţi, 1.000 de lei lunar pentru persoanele cu studii superioare de specialitate în domeniul agricol, 750 de lei pentru persoanele cu studii de specialitate şi 500 de lei pentru persoanele fără studii”, a conchis Oros.

Ministrul a anunţat şi aprobarea în şedinţa de guvern a schemei de ajutor de stat pentru „reducerea accizei la motorină în acvacultură”, pentru a veni în sprijinul celor care activează în acest domeniu.

Sursă foto: Alexandra Pandea/caracter ilustrativ

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată